Nu mai sunt locuri de cazare in Vama Veche pentru perioada 1 Mai.
Lansam CD-ul de hartie la Tequila Sunrise … locul ideal pentru muzica si texte destepte.
Incarcat cu nostalgii si 400 de CD-uri (de hartie desigur) am ajuns in Vama Veche. M-am asteptat sa cant in fiecare seara, sa raman fara discuri sau macar sa starnesc reactii. Dar nu a fost deloc asa.
Discul nu l-am mai scos “la taraba”. Cateva fotografii si 3-4 cantece e tot ce am cules.
Ajuns inapoi acasa, mi-a picat in mana cartea “Fabrica de tamaie” de Lucian Mindruta. Acum am inteles …
“Vama e Veche dar oamenii sunt noi”.
Pe vremuri, era tabara de vara a arhitectilor si actorilor. Ca si a celor care pozau in arhitecti si actori, in caftane lungi de in murdar si sandale de piele. Am prins si eu cativa ani din epoca asta miraculosasa … o vreme in care serile pe plaja Vamii erau majoritar dedicate discutiilor despre perisabilitatea fiintei umane, in opozitie cu vesnicia marii si a nisipului. Ei bine iata ca ne-am inselat cu totii. Nu numai ca vesnicia s-a dovedit cu mult mai scurta decat ne-am inchipuit, dar - ce surpriza! - trecatoarea fiinta umana a reusit sa supravietuiasca Vamii Eterne. Noi mai suntem, dar locul nu mai e acolo.
Vama Veche s-a dus. Boema de altadata a fost inlocuita de prostituate fara talent la versificatie… Sigur, si noi am gresit. Am povestit tuturor ce frumos e in Vama. Am iubit locul acesta pentru ca niciodata nu-l auzeai pe cel de langa tine. L-am adorat pentru ca nu cerea rezervare. L-am respectat pentru ca nimeni nu se uita stramb la cei care dormeau in masina, in sacul de dormit, pe plaja, sau pur si simplu nu dormeau deloc.
Intr-o epoca in care lumea din Neptun isi umfla egoul cu aerul pompat de viteza masinii decapotabile, Vama il considera om cu stare pe orice proprietar de chitara.
Nu stiu unde se duce Vama astazi, insa cu siguranta nu mai e locul nostru. Dar nu-i nimic: vom cauta unul care sa-i semene. Si fiti siguri ca de data asta n-o sa va mai spunem nimic despre el.
Technorati Tags: bazbiz, cd de hartie, cd-ul de hartie, emil kindlein, flex, tequila sunrise, vama veche